![\"\"](\"http:\/\/www.magdamunteanu.ro\/wp-content\/uploads\/2017\/05\/2017-03-13-09.07.24.jpg\")
<\/a> Totul se invarte in jurul lui Petru, un pursange arab de sase ani. Este calul sufletului meu. Este calul care m-a ajutat sa-mi gasesc calea intr-o perioada destul de tulbure. \u201eTi-am gasit calul care ti se potriveste\u201d, mi-a spus la inceputul anului trecut Dan Mosescu, proprietarul centrului de echitatie 7Cai.\n
![\"\"](\"http:\/\/www.magdamunteanu.ro\/wp-content\/uploads\/2017\/05\/DSC_3990.jpg\")
<\/a>\nStiam ca este un fin psiholog, in ciuda armurii lui de om dur, dar nu l-am crezut la inceput. Petru era naravas. Topaia intr-una, era agitat, nabadaios si vitezoman. Spectaculos, e drept, dar ma speria chiar si
![\"\"](\"http:\/\/www.magdamunteanu.ro\/wp-content\/uploads\/2017\/05\/DSC_1538.jpg\")
<\/a>gandul de a ma urca pe el. Stiam sa calaresc, fara sa am pretentii de amazoana. Insa Petru era un personaj din alta liga fata de puterile mele.<\/p>\nCochetam cu ideea de a renunta la jurnalism de cativa ani. Castigasem destule premii si aveam un brand cunoscut in breasla, dar nu ma mai regaseam intr-o presa in care libertatea de exprimare ne era tot mai ingradita.\u00a0 Incet, dar sigur, m-am reorientat. Am urmat timp de un an cursurile unei scoli de fotografie. Stiam acum sa folosesc corect un aparat foto, dar nu-mi era suficient. M-am specializat in procesare foto, pentru a putea face aproape tot ce doresc dintr-o imagine.<\/p>\n
Tot nu-mi era suficient. Voaim fotografii artistice, stilate, exclusiviste. Asa ca am urmarit cand a avut un workshop in Europa cel mai cunoscut fotograf de nunti din lume, Jerry Ghionis. De la el am invatat sa ma joc cu lumina. Sa creez cadre spectaculoase din situatii fotografice banale. Sa scot la iveala sentimente, sa manipulez emotii. Sa vad detalii care fac diferenta intre o imagine banala si una emotionanta.<\/p>\n
La 37 de ani am renuntat la profesia pentru care ma pregatisem pana la nivelul de MBA si m-am avantat in afara zonei de confort, intr-un domeniu considerat \u201eblue ocean\u201d in Romania. Fotografia artistica.<\/p>\n
Cum era de asteptat, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Doi ani m-am zbatut ca pestele pe uscat. Fotografii artistice still \u201etrash the dress\u201d cu mire si mireasa, fara a face insa si poze la nunti. Fotografii artistice de business, care sa puna in valoare investitiile facute de companii. Nimic nu a mers. Eram un fotograf talentat, supra-calificat pentru cerintele pietei romanesti si fara clienti.<\/p>\n
In martie anul trecut, de ziua mea, m-am hotarat. Contrar logicii si urmandu-mi doar instinctul, am decis sa-l inchiriez pe Petru. Sa fie doar al meu.<\/p>\n Era la fel de naravas ca intotdeauna. Prima luna nici nu m-am urcat pe el. Doar ne-am imprietenit. L-am tesalat, l-a Surpriza. A fost perfect. Calm si relaxat de ai fi zis ca mergeam impreuna de ani de zile. \u201eIa uite, s-a asezat Petru la casa lui\u201d, a spus razand un cunoscut al casei cand ne-a vazut. Asa a inceput povestea noastra.<\/p>\n Aveam nevoie unul de altul fara sa o stim. Doar Dan vazuse asta. Eu trebuia sa depasesc anumite obstacole mentale, iar el avea nevoie disperata de afectiune. 7Cai este locul in care iti confrunti fricile, care te forteaza sa ai discutii cu tine insati. Este un loc mai dur, pe care fie il iubesti, fie il urasti. Dar daca ajunge sa-ti intre sub piele, iti ofera acea libertate si autenticitate la care nu mai vrei sa renunti.<\/p>\n Plecam singuri pe munte sau cu alti cai. Alergam in viteza sau incet, cum avem chef. Mergem cum o simtim, indiferent de ceea ce fac ceilalti cai. Il rasfat in continuare cu morcovi. In ianuarie mi-am dat seama ca incercarile mele de a face fotografie artistica de business erau sortite esecului. Intr-o seara, in timp ce beam un vin cu Sorin, sotul meu, imi spune exasperat: \u201eFa fotografiile care iti plac, fara sa te gandesti la bani. Vor veni si ei dupa aceea\u201d.<\/p>\n<\/a>7Cai era locul in care ma duceam sa-mi incarc bateriile. Simplul fapt de a ma afla printre cei 40 de cai ai lui Dan, care alearga liberi pe dealul din spatele casei, ma linistea. Caii imi\u00a0 transmiteau o energie pe care o absorbeam inconstient. Erau ca un drog de care aveam nevoie pentru a lupta mai departe.<\/p>\n<\/a>m pieptanat, l-am recompensat cu morcovi. A ajuns sa se plimbe dupa mine ca un catel. Muream de frica cand am pus saua pe el, sa plecam prima data pe munte. Ma asteptam sa sara ca un tap si sa ma arunce.<\/p>\n<\/a>Am ajuns sa il conduc pe Petru doar din soapte. Stiu cand oboseste sau cand pur si simplu are chef sa se rasfete si sa mestece niste frunze. El simte nevoia mea de siguranta si-l conduc cu usurinta cu care un artist canta la pian. Eu stiu ca nu-i place sa alerge la vale si il las in ritmul lui.<\/p>\n<\/a>Il tesal si il pieptan, sa fie stralucitor. Am invatat sa calaresc fara sa-mi dau seama. Alerg peste dealuri si campii. Visul meu este sa am suficient timp sa-l antrenez pentru a participa la concursuri de anduranta. In curand il voi si cumpara.<\/p>\n