Povestea mea

Este o poveste personala. Am apucat sa promit ca voi explica ce ma leaga atat de tare de cai si cum am facut, la aproape 40 de ani, schimbarea radicala de la jurnalismul de business la fotografia ecvestra. Mi-e greu sa scriu despre mine dupa ce, timp de doua decenii, m-am ocupat de povestile altora.

Totul se invarte in jurul lui Petru, un pursange arab de sase ani. Este calul sufletului meu. Este calul care m-a ajutat sa-mi gasesc calea intr-o perioada destul de tulbure. „Ti-am gasit calul care ti se potriveste”, mi-a spus la inceputul anului trecut Dan Mosescu, proprietarul centrului de echitatie 7Cai.

Stiam ca este un fin psiholog, in ciuda armurii lui de om dur, dar nu l-am crezut la inceput. Petru era naravas. Topaia intr-una, era agitat, nabadaios si vitezoman. Spectaculos, e drept, dar ma speria chiar si gandul de a ma urca pe el. Stiam sa calaresc, fara sa am pretentii de amazoana. Insa Petru era un personaj din alta liga fata de puterile mele.

Cochetam cu ideea de a renunta la jurnalism de cativa ani. Castigasem destule premii si aveam un brand cunoscut in breasla, dar nu ma mai regaseam intr-o presa in care libertatea de exprimare ne era tot mai ingradita.  Incet, dar sigur, m-am reorientat. Am urmat timp de un an cursurile unei scoli de fotografie. Stiam acum sa folosesc corect un aparat foto, dar nu-mi era suficient. M-am specializat in procesare foto, pentru a putea face aproape tot ce doresc dintr-o imagine.

Tot nu-mi era suficient. Voaim fotografii artistice, stilate, exclusiviste. Asa ca am urmarit cand a avut un workshop in Europa cel mai cunoscut fotograf de nunti din lume, Jerry Ghionis. De la el am invatat sa ma joc cu lumina. Sa creez cadre spectaculoase din situatii fotografice banale. Sa scot la iveala sentimente, sa manipulez emotii. Sa vad detalii care fac diferenta intre o imagine banala si una emotionanta.

La 37 de ani am renuntat la profesia pentru care ma pregatisem pana la nivelul de MBA si m-am avantat in afara zonei de confort, intr-un domeniu considerat „blue ocean” in Romania. Fotografia artistica.

Cum era de asteptat, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Doi ani m-am zbatut ca pestele pe uscat. Fotografii artistice still „trash the dress” cu mire si mireasa, fara a face insa si poze la nunti. Fotografii artistice de business, care sa puna in valoare investitiile facute de companii. Nimic nu a mers. Eram un fotograf talentat, supra-calificat pentru cerintele pietei romanesti si fara clienti.

7Cai era locul in care ma duceam sa-mi incarc bateriile. Simplul fapt de a ma afla printre cei 40 de cai ai lui Dan, care alearga liberi pe dealul din spatele casei, ma linistea. Caii imi  transmiteau o energie pe care o absorbeam inconstient. Erau ca un drog de care aveam nevoie pentru a lupta mai departe.

In martie anul trecut, de ziua mea, m-am hotarat. Contrar logicii si urmandu-mi doar instinctul, am decis sa-l inchiriez pe Petru. Sa fie doar al meu.

Era la fel de naravas ca intotdeauna. Prima luna nici nu m-am urcat pe el. Doar ne-am imprietenit. L-am tesalat, l-am pieptanat, l-am recompensat cu morcovi. A ajuns sa se plimbe dupa mine ca un catel. Muream de frica cand am pus saua pe el, sa plecam prima data pe munte. Ma asteptam sa sara ca un tap si sa ma arunce.

Surpriza. A fost perfect. Calm si relaxat de ai fi zis ca mergeam impreuna de ani de zile. „Ia uite, s-a asezat Petru la casa lui”, a spus razand un cunoscut al casei cand ne-a vazut. Asa a inceput povestea noastra.

Aveam nevoie unul de altul fara sa o stim. Doar Dan vazuse asta. Eu trebuia sa depasesc anumite obstacole mentale, iar el avea nevoie disperata de afectiune. 7Cai este locul in care iti confrunti fricile, care te forteaza sa ai discutii cu tine insati. Este un loc mai dur, pe care fie il iubesti, fie il urasti. Dar daca ajunge sa-ti intre sub piele, iti ofera acea libertate si autenticitate la care nu mai vrei sa renunti.

Am ajuns sa il conduc pe Petru doar din soapte. Stiu cand oboseste sau cand pur si simplu are chef sa se rasfete si sa mestece niste frunze. El simte nevoia mea de siguranta si-l conduc cu usurinta cu care un artist canta la pian. Eu stiu ca nu-i place sa alerge la vale si il las in ritmul lui.

Plecam singuri pe munte sau cu alti cai. Alergam in viteza sau incet, cum avem chef. Mergem cum o simtim, indiferent de ceea ce fac ceilalti cai. Il rasfat in continuare cu morcovi. Il tesal si il pieptan, sa fie stralucitor. Am invatat sa calaresc fara sa-mi dau seama. Alerg peste dealuri si campii. Visul meu este sa am suficient timp sa-l antrenez pentru a participa la concursuri de anduranta. In curand il voi si cumpara.

In ianuarie mi-am dat seama ca incercarile mele de a face fotografie artistica de business erau sortite esecului. Intr-o seara, in timp ce beam un vin cu Sorin, sotul meu, imi spune exasperat: „Fa fotografiile care iti plac, fara sa te gandesti la bani. Vor veni si ei dupa aceea”.

Moment de cotitura. Nici acum nu stiu cum sa-i multumesc pentru sustinere si pentru ca a pus punctul pe „i”. Gata, imi era clar ce trebuia sa fac. Sa aplic tot ceea ce stiam despre fotografia artistica, despre lumini si umbre si post-procesare pentru a scoate la iveala trasaturile si sentimentele unor animale pe care le intelegeam instinctiv.

Planul de atac a venit de la sine. Un alt „blue ocean” pentru piata romaneasca. Sa ofer cursuri de fotografie ecvestra pentru pasionatii de fotografie si iubitorii de cai. Sa-i invat ceea ce eu am acumulat in ani de cautari personale.

Dar nu m-am oprit aici. Am vrut ca experienta unui workshop cu mine sa fie completa. De aceea mergem in centre de echitatie exclusiviste. Mancam traditional, numai specialitati locale gatite acolo. Ne urcam pe cai si ne plimbam in natura. Invatam pshihologie ecvestra si detalii fotografice care te ajuta sa faci fotografii spectaculoase chiar daca esti amator. Antrenam creierul si tratam sufletul.

Functioneaza? Da. Oamenii incep sa faca diferenta intre un workshop generalist si unul de nisa, cum este cel ecvestru. Sper sa trezesc curiozitatea multora cu un produs total diferit de cele existente pe piata.

Saptamana aceasta este workshopul de al Potcoava Mountain Hideaway. In iunie cel de la Cross Country Farm, langa Sighisoara. In fiecare luna mergem altundeva. Am fost si eu surprinsa de cat de cochete si frumoase fotografic sunt centrele de echitatie din Romania. Exclusiviste.

Le voi spune povestea. Fotografic si in cuvinte. Iar pe 10 dintre voi va invit sa veniti cu mine in fiecare luna.

Cand obosesc, ma duc la Petru. Ii pun saua si capastrul si plec pe munte. Sa-mi incarc bateriile.

2 comments

  1. Îmi place ce simți, cum simți si cum reușești sa transpui in cuvinte simple trăiri inedite si simbioza dintre tine si Petru. Nu ma surprinde iubirea pe care i-o porți, ca doar nu ești “la prima abatere”, ma surprinde determinarea cu care ai ales sa scoți frumosul la vedere, prin tehnica fotografica (ecvestră) de înaltă clasă , ca un adevărat profesionist. Go on !

Leave a Reply to Lili MOV Cancel reply

Your email address will not be published.

Magda Munteanu