“Cum, n-ai vazut-o inca pe Roxana?”, ma intreaba Elena, managera de la Cobor. “E lovita rau, a cazut calul peste ea.” Inlemnesc. Vorbisem cu Roxana cu o zi inainte si totul parea in regula. Trag aer in piept si trec podul, sa ajung la casuta unde locuieste. Apare sus pe scari, zambind. Are ochiul stang vanat si merge un pic cocosata pentru ca o doare rau spatele.

Peste jumatate de ora incep sa soseasca cursantii la workshopul de fotografie ecvestra. Ma intreb in gand ce o sa facem, caci Roxana este singura care se ocupa de managementul cailor de la Cobor. “Nu-i problema, iau pastile pentru durere”, ma asigura ea.

Este soare, dar prognoza e sumbra. Ploi si furtuni tot weekendul, mai ales in zona Fagarasului, la noi. Stiu ca in general sunt norocoasa si ca atrag soarele pe unde merg, dar acum prea au anuntat vreme rea. Le explic fetelor situatia si, dupa un pranz cu supa de cocos si tocanita de legume culese din curte, schimbam planul de actiune. Le fac rapid un mic training de tehnica fotografica si setam toate aparatele la fel, sa vorbim aceeasi limba. Apoi ne pregatim sa intram direct in paine, fara sesiunea foto de incalzire programata pentru seara.

Locul cu pricina

Spre apus plecam catre pasunile cailor. Trecem pe la grajd, care este gol, caci toti caii sunt afara, in libertate. O plimbare de 15 minute printre flori de camp si greieri. Atmosfera frumoasa. Nori involburati, soare, cai raspanditi pe dealuri, fete cu aparatele in mana, anticipand fotografiile pentru care au venit aici.

Trecem de o zona cu pietris. “Uite, aici a cazut calul pe mine”, ne arata Roxana. Incalecase pentru prima data o iapa. Fara sa. Calul s-a ridicat in doua picioare, ceea ce Roxanei i se intampla frecvent. Numai ca de data aceasta iapa a alunecat pe pietris, si-a pierdut echilibrul si a cazut pe spate, peste ea. A luat-o prin surprindere, altfel ar fi sarit de pe cal. Riscul meseriei, am putea spune.

Gardul mobil este deja montat pe unul dintre dealuri, asa cum stabilisem cu doua saptamani in urma. Aduce cativa cai si ii baga inauntru. Nu prea inteleg ei de ce, dintr-o data, nu mai au atat spatiu la dispozitie, dar continua sa pasca. Roxana si ajutorul ei ii agita, ii fac sa alerge. Spun tare setarile pe care le folosesc la aparat. Schimbam unghiul, imagine contre jour. Le arat ce fel de fotografii incercam sa facem si spun iar setarile. Alti cai. Alte setari.

A trecut deja o ora si jumatate. Soarele a coborat dupa padure si in zona noastra a venit umbra. Coboram in lunca, unde Roxana aranjase un alt gard mobil, exact pentru situatia aceasta. Le aduce pe Serena si Pia, doua iepe de sport inalte si mandre. Punem intre ele pe unul dintre cei doi ponei, tocmai pentru a le scoate in evidenta inaltimea. Incepe alergarea. Iepele fug, dar poneiul paste linstit. Nimic nu pare sa-l tulbure. Mai mult ne incurca pozele, asa ca il trimitem la loc pe pajiste.

Se lasa seara, soarele a apus si s-a facut chiar racoare. Inceputul e bun. Cu cardurile pline, facem plimbarea catre o cina cu ciuperci umplute la cuptor, fripturi, tocanita si cheese cake.

In caruta cu paie

5.15am. Este innorat. Cam adormite, pornim catre pasune, pentru sedinta foto de rasarit. Este liniste totala pe camp. O liniste apasatoare. Greierii tac. Ceata, prezenta mai tot timpul in lunca, lipseste. Noroi. Nori grei pe cer. La jumatatea drumului apar primii stropi de ploaie. Ploua incet. Ne adapostim sus pe deal, langa cai.

In departare este senin si se vede lumina rosie a rasaritului. La noi parca se pregateste furtuna. Mai stam un sfert de ora. Deodata, norii grei din dreptul rasaritului devin rosiatici. In mai putin de 10 minute devin transparenti. Apoi apare soarele. Vedem perdelele de ploaie in jurul nostru, dar la noi sunt raze limpezi, de rasarit.

Aducem cat mai multi cai. Ii alergam. Profitam de fiecare moment. Bocancii sunt fleasca. Ma uit in jur si nu-mi vine sa cred ce lumina perfecta avem. Parca cineva acolo sus ne iubeste. Fetele au invatat deja setarile. Nu vad fotografii arse pe aparatele lor, poate uneori subexpuse. Le explic ca, pentru a obtine o imagine de calitate, o fotografie trebuie sa fie un pic supraexpusa, controlat, in ideea unei procesari ulterioare.

Suntem fleasca la picioare, innoroiate, infometate si doritoare de cafea. Cu exceptia stropilor de la inceput, sedinta foto a fost un succes. Mancam si ne pregatim sa plecam la plimbarea cu caruta, caci prognoza meteo pentru pranz este si mai sumbra.

Dou a carute taranesti umplute cu paie. Doua iepe inhamate, dintre care una cu un manz de trei luni. N-am crezut niciodata ca fanul poate fi asa de comod. Parca stai intr-un puf cu miros proaspat de campie. Intreceri pe dealuri. Hopuri. Santuri. Incerc sa fac fotografii din mers. Misiune aproape imposibila. Vedem satele de sus, de pe deal. O luam apoi prin padure, pe un drum invizibil, stiut doar de Roxana. “Creanga, jos capul!”, se aude la fiecare minut.

Nu a plouat nici acum, in ciuda tuturor avertismentelor. La Sfantu Gheorghe, care este doar la o ora distanta, ploua deja de o zi fara intrerupere.

Suntem rupte de oboseala, asa ca tragem un pui de somn dupa pranz. Seara, montez fundalul foto si ne jucam un pic cu portretele pe fundal negru. Il avem drept fotomodel pe Leo, un cal de sport de 13 ani, extrem de inalt si de iubitor, care insa nu a vrut deloc sa stea la pozat. La fiecare cateva secunde isi schimba pozitia.

Mergem iar pe deal, sa pozam manjii. Sunt de fapt doi armasari in devenire, de un an si un pic, care alearga ca zapacitii, se ridica in doua picioare si iar o rup la fuga. Apoi vin la mangaiat. Pe unul dintre ei, Carol, l-a crescut Roxana de cand era mic. Obisnuia sa doarma pe el, intainsa pe iarba.

Ultimile raze de soare. Lumina galbena straluceste in ochii armasarilor.

Galop prin iarba

Dorm. Unu noaptea. Ma trezeste un bocanit, ca si cum cineva ar vrea sa se catere pe geam. Sar din pat si ma duc la geam. Sunt obloanele, care se trantesc pentru ca afara este furtuna. Ploua mult pana dimineata. Noroi.

Dupa micul dejun avem programata sedinta foto de portret cu Roxana. Vine aranjata: machiaj, rochie alba, lunga, geaca de blugi, palarie de cowboy si cizme. Arata super, dar e stresata. Au anuntat furtuna mare in scurt timp. Ne grabim si mergem in lunca, unde gasisem un teren plat, proaspat cosit, plin de baloti cu paie.

Roxana incaleca fara sa pe Aladin, un cal arab alb, si porneste la galop prin iarba. Aparatele turuie. Iese soarele printre nori de furtuna. Avem lumina frumoasa din nou. Zambete largi, nu ne vine sa credem. Ne jucam cu imaginile doua ore, parca n-am mai pleca. Vremea e perfecta. La Sfantu Gheorghe ploua de doua zile fara intrerupere.

Procesam fotografii. Au iesit cateva imagini chiar frumoase. Mancam. Iar. Prea mult si prea bun. Doua fete se pregatesc sa plece, vor sa se plimbe pe Transfagarasan. Aflu ulterior de la radio ca acolo a nins. Ce noroc am avut, iar am fost fetele care am adus soarele 🙂