Cand il vezi cu parul lung, carliontat, si cu un zambet larg pe fata, ai putea crede ca este unul dintre acei rebeli intarziati care merg la Vama Veche si danseaza desculti pe plaja pana dimineata. Apoi ii vezi privirea. Ii simti atitudinea. Darzenia. Ceva iti spune ca este altfel. Te indimideaza chiar, desi probabil n-o face intentionat.

La 42 de ani, Mihnea Virgolici este unul dintre cei mai cunoscuti oameni din domeniul ecvestru din Romania. Ferma lui de langa Sighisoara, Cross Country Farm, este plasata in topul recomandarilor din Europa de ghidul Lonely Planet, iar concursul organizat de el, Transylvania Horse Show, atrage anual sute de participanti internationali.

„De cand m-am nascut am fost convins ca viata mea va fi de proprietar de cai,” spune Mihnea in timp ce opreste masina la umbra, pe marginea drumului prafuit. Sa stai de vorba cu el este o aventura in sine, caci tot timpul ii suna telefonul sau este pe fuga.

Aproape ca l-am rapit. Cand am auzit ca trebuie sa plece sa vada un tractor, m-am urcat cu el  in masina. La intoarcere, am oprit intr-o zona fara semnal. Bine am facut, caci povestea a durat peste o ora, iar eu il intrerupeam din cand in cand sa-l intreb daca acele lucruri s-au intamplat in realitate sau daca rade de mine.

„La 9 ani faceam schite de grajduri si incercam sa planific cat mananca un cal,” isi aminteste Mihnea. Avea un caiet in care isi facea strategia ca intai sa creasca doi iepuri, pe care apoi sa ii vanda si sa cumpere oi, apoi vitei si apoi cai.

Locuia in Bucuresti, in centrul orasului. Planul lui era sa-si faca ferma intr-o curte mica la Otopeni unde mergea cu parintii in weekend. „Cand eram copil, ma intrebau bunicii ce o sa fac cu apartamentul lor dupa ce ei mor. Spre groaza lor, le spuneam ca o sa fac grajd,” rade el.

Primele carti, bibliile pe care le citea in fiecare zi, erau „Comportamentul animalelor domestice” (la 10 ani), „Ghidul brigadierului zootehnic” (la 12 ani) si „Constructii si amenajari zootehnice” (la 14 ani).

Zgomot mare. Trece un tractor pe langa noi. Pana sa inchidem geamul, toata masina este plina de praf de abia mai respiram. Ce copil ciudat, imi spun in gand. Mihnea isi verifica telefonul. Parca nu-i vine sa creada ca nu suna.

Inceputul
La un moment dat, isi luase gandul ca o sa mai aiba cai si incepuse sa stranga bani de motocicleta. Dar parintii i-au facut un cadou la majorat: Maur, un cal negru, de trei ani si jumatate. „Mi-am vazut visul cu ochii. Era un cal modest, pe care l-am avut timp de 20 de ani si 4 zile. M-am identificat cu el,” spune Mihnea.

Fara sa afle parintii, a mutat calul la casuta din Otopeni, in bucatarie. Nu avea grajd. A cumparat al doilea cal dupa ce a intrat la Facultatea de Zootehnie, iar pe urmatorul dupa ce a vandut o masina veche.

Aventura din Otopeni a durat 8 ani, timp in care se stransesera 15 cai. In primii patru ani nu a avut ingrijitor. Pleca la 5 dimineata sa le dea de mancare, iar la 9 trebuia sa fie la facultate. „Dar caii erau nefericiti, viata lor era intre manej si grajd, nu erau liberi. M-am hotarat sa plec,” spune Mihnea.

Avea 26 de ani. Si-a vandut partea din centrul de echitatie pe care-l avea cu fratele lui, Vadim, in prezent unul dintre cei mai cunoscuti medici veterinari de cai din Romania, si si-a platit datoriile. „In acel an mi-am cautat directia,” isi aminteste el.

Praf din nou. Acum stim. Radem si inchidem rapid geamurile. Este extrem de cald. O musca a intrat in masina si imi tot bazaie la ureche.

Festivalul medieval de la Sighisoara. Mihnea avea 27 de ani. S-a dus sa-si viziteze o matusa din zona. S-a plimbat peste dealuri, a trecut de o padure si s-a asezat, spunandu-si ce frumos ar fi sa ai cai acolo si sa organizezi concursuri.

Intamplator, peste o luna, a fost cu mama lui in satul Prod, pe langa Sighisoara. Pe drum a vazut o fosta ferma de hamei si vaci, aflata intr-un stadiu avansat de degradare. Urma sa fie scoasa la licitatie. „Nu aveam nici bani de autobuz. M-am imprumutat de la cunostinte,” isi aminteste el.

Dupa ce a cumparat-o, in 2002, a ramas cu 8.000 euro. Adica cu aproape nimic, in condiitile in care acolo nu era nicio usa intreaga sau vreun robinet functional. In fostele birouri statusera ciobani cu purcelusi care faceau focul in mijlocul camerei cu tamplaria de la geamuri.

A venit cu un singur cal, Maur. Cu 300 de dolari si-a luat o Dacie 1300, care se inchidea cu o salcie. A curatat grajdul, a cumparat o drujba, o cositoare, o betoniera, patru viteluse, un cal, a facut o pagaina de internet si s-au terminat banii.

„A inceput perioada apocaliptica care a durat 7 ani,” spune Mihnea.

Intriga
Era o ferma mare, plina de constructii degradate. „Am trecut printr-o faza in care voiam sa vand, convins ca sunt victima propriilor mele vise si iluzii,” spune el.

A luat un cadru de fier din ferma, l-a vopsit, a pus pe el o saltea la mana a doua si si-a facut un pat. In prima iarna, dimineata, dadea patura din geam si gasea zapada in camera.

A reusit sa convinga un coleg de facultate sa creasca cartofi. A imprumutat 3000 euro. In prima saptamana au dormit amandoi in acelasi pat pentru ca nu exista altul. Era groaznic de frig. Isi tineau hainele intr-un frigider stricat. „Am terminat banii inainte sa semanam ceva,” spune Mihnea.

In acest moment povestea mi se pare greu de crezut. Il intreb daca este totul adevarat sau le mai si infloreste. Spune ca exact asa a fost. Musca iese in sfarsit din masina. Trece pe langa noi un vecin care ne saluta.

Spre toamna, amicul lui a cedat si a plecat. S-a stricat si Dacia si a ramas cu o bicicleta. „Am vandut motocositoarea ca sa am bani de paine. Nimeni nu venea la calarie,” isi aminteste Mihnea.

A vandut ceva fier din ferma si in primavara a supravietuit lucrand terenurile oamenilor. Nu exista semnal la telefon, nici internet. Ca sa-si verifice emailul trebuia sa mearga la Sighisoara, la o cafenea.

Ma intreb daca as fi rezistat in conditiile astea. Avea cai in grajd, e drept, dar era singur si fara perspectiva de crestere.

Ascensiunea
La un moment dat, a primit un telelfon de la cineva din Federatia Ecvestra Romana sa mearga la un curs oficial de arbitri pentru Olimpiada de la Atena din 2004. Trebuia sa-si plateasca singur cheltuielile de deplasare. „Am vandut o vaca si am cumparat bilet de avion. Colegii mei erau neveste de milionari greci,” spune el.

A invatat mult acolo si a stat alaturi de elita calariei mondiale. La Olimpiada a economisit bani. A inceput sa aiba filmari cu caii. Cumpara cai si ii antrena, apoi ii vindea.

Intre timp, reusise sa cumpere un microbuz vechi, care „sfida legile fizicii”. A facut un pliant in care spunea ca ofera echitatie si calarie in natura si l-a distribuit prin Sighisoara. A convins primul client.  Au fost primii bani facuti din calarie. Incet-incet, aceasta de devenit sursa de venit.

La sfarsitul anului 2004 platise datoria si avea 18 cai, dintre care doar cativa in pensiune. Reusise sa schimbe primele geamuri si usi pentru camerele de oaspeti, transformand fostele birouri ale fermei.

„Totul a durat, fiecare geam, fiecare litru de vopsea. Sapte ani n-am plecat de aici decat ca sa fiu arbitru la vreun concurs de calarie. N-am avut o zi libera,” spune Mihnea. Rade cand spune ca ascensiunea lui a inceput de cand a renuntat la frigiderul in care-si tinea hainele si si-a luat un dulap.

A crescut apoi exponential. Majoritatea clientilor erau straini, care il recomandau pe Lonely Planet. Din 2011 a inceput sa organizeze concursul Transilvania Horse Show, care a fost premiat de cinci ori de AIEC (Association Internationale des Etudiants Cavaliers) ca fiind cel mai bun concurs hipic universitar din lume.

Pe 16-18 iunie are loc cea de-a saptea editie si, cu doua luni inainte, se ocupasera deja toate locurile pentru 15 echipe din 17 tari.

Porneste masina. Povestea a ajuns in prezent. Intram pe poarta fermei unde acum se gasesc 30 de cai. Ma gandesc la taria de caracter a omului de langa mine. Nu ma pot abtine sa-l admir.

Ma uit lung la ferma si incerc sa-mi imaginez cum era aici in urma cu 10 ani. Acum casa este eleganta, cocheta, decorata cu stil si mult bun gust. Se simte clar contributia sotiei lui, Adela, care este designer. Desi se cunosc de cand erau la gradinita, a cerut-o in casatorie anul trecut, in timpul concursului. Mihnea ii spusese potcovarului sa-i faca un inel din doua cuie de potcovit. Inelul i s-a potrivit Adelei la fix.

Se lasa seara. Miroase a cartofi frantuzesti. Ma uit pe geam si vad caii care pasc pe pajistile din fata noastra. Ma asez pe jiltul pe care scrie „My kingdom for a horse”. Masa este pregatita in camera in care inainte intra zapada prin geam. Acum totul este elegant. Ma intreb cum va arata ferma peste 10 ani.