Hotel la 1.000 de stele

Dimineata. Soarele nu a rasarit inca. 5.30. Ceata. Pornesc pe jos spre pajistile cailor, in afara satului. Din ultima casa, dintr-o camera luminata de o lustra veche, se aude o sarba vesela la radio. Trec de ea si ma trezesc singura, prin ceata, pe un drum desfundat de caruta. Ma incearca un sentiment greu de descris, de teama si de fascinatie in acelasi timp. Sunt singura, dar inconjurata de sute de vieti. Greieri peste tot. Flori de toate culorile. Salbatice. Biodiversitatea zonei este aproape palpabila.

In 10 minute ajung la primele garduri. 17 cai, dintre care doi ponei, alearga liberi pe zeci de hectare de pasune. Dealuri molcome, pline de flori, care te imbie la relaxare si meditatie. Ma gandesc fara sa vreau ca zona seamana cu un hotel de lux. Pentru cai si nu numai. Lux obtinut prin simplitate si prin faptul ca natura este lasata sa-si urmeze cursul. Intr-un sat transilvanean, Cobor, care pare aproape nelocuit in ciuda celor cateva sute de tarani care se ocupa cu agricultura.

O aud pe Roxana cum vine in spatele meu. Parul roz, liber, tricou galben. Zambitoare, calareste fara sa pe Takko el Samawi, un armasar arab de 17 ani care a participat la concursuri de viteza si anduranta. Sare peste un sant. Takko necheaza, a simtit iepele mai sus pe deal.

Miroase a iarba proaspat cosita. Roxana alearga la galop printre balotii de paie. Soarele a rasarit si primele raze o lumineaza din spate, prin ceata.

Caii

Povestea cailor de la Cobor este despre ea, Roxana Gherase, in ciuda unui intreg management aflat in spatele fermei care administreaza peste 400 ha de pasuni si pajisti, 36 de vaci, 17 vitei, 3 catei ciobanesti carpatini si cai.

Are 32 de ani si a venit aici in primavara anului trecut. A crescut pe langa caii de caruta ai parintilor ei, in zona Argesului, pe care ii calarea pe deselate cand ii aducea de la pasune.

Se da jos de pe Takko, ii sare de gat si il pupa pe bot. Armasarul isi umfla narile si se trage mai aproape de ea, la mangaiat. Ii da drumul pe pasune si pleaca spre iepele si caii care s-au adunat sus pe deal. Vine la ei dis-de-dimineata in fiecare zi. Ii stie pe toti, le stie metehnele. Ii bibileste. Vorbeste cu ei ca si cu copiii. Parca e o educatoare de gradinita, iar caii o asculta, se rasfata. Sunt mari si blanzi, din rase diferite.

S-a format un halou in jurul soarelui, prin ceata. Hipnotic. La Cobor e pensiune pentru cai si centru de reabilitare. Incep sa inteleg de ce. Mai degraba sa simt de ce. Aici vin caii care au stat toata viata intr-o boxa si acum afla ce inseamna de fapt viata de cal.

Aslan este un arab de 13 ani care isi rupsese piciorul. O clinica din Ungaria decisese ca trebuie eutanasiat. Acum e recuperat. Medeea este o iapa pe jumatate Shagya. A venit cu probleme pulmonare, trebuia sa stea in aer liber. Dupa trei ani este deja iapa mama.

Se apropie un arab alb, Aladin. A iesit la pensie la 21 de ani si va sta aici toata viata. Ma gandesc ca parca isi foloseste pensia pentru a-si petrece batranetea in lux.

Imi e greu sa-i fac pe acesti caluti sa alerge. Sunt prea relaxati. Au prea mult spatiu la dispozitie. Alearga cand vor ei, in principiu noaptea, cand e racoare.  Doar cei doi manji de un an si jumatate, care au la discretie un deal intreg, alearga cat ii tin picioarele printre florile mov si albe care le ajung pana la burta.

In plin avant

Intreaga ferma duduie de viata. Este un proiect care apartine fundatiei Conservation Carpathia, ce are drept scop dezvoltarea unei ferme ecologice de cel putin 500 de ha care sa conserve biodiversitatea pajistilor si sa finanteze proiectul fundatiei de conservare a padurilor.

Casa saseasca in care sunt cazati turistii este un fost grajd restaurat cu bun gust. Echipe de muncitori lucreaza de zor sa termine restaurarea celei de-a doua case. Miroase a mancare. Vad salata si castravetii culesi din curte si inghit in sec de pofta.

Dupa pranz, Roxana pune de obicei saua pe cal si pleaca cate 3-4 ore prin paduri. La galop. Iar pauza inseamna mersul la pas. Aici e locul perfect sa-ti antrenezi calul pentru concursuri de anduranta. S-a ratacit de multe ori, dar acum stie toate cotloanele. Glumeste ca, daca s-ar pierde cineva prin paduri, ea ar face cu siguranta parte din echipa de salvare.

Hera, cateaua ciobanesc german din curte, vine latrand la noi sa ne salute. Stam la umbra un pic, sa ne relaxam. Nu pentru mult timp. Roxana isi face planul. Trebuie sa dea cativa cai cu crema pe picioare pentru niste bubite. Are de desfacut niste garduri mobile. De dus o iapa la armasar, la Takko. De adus sare la cai. Sa se joace un pic cu cateii. Si sa dea o tura pe la vaci, sa duca o baterie. Daca vremea e buna, pe seara face o tura calare peste dealuri. Iar apoi sa completeze niste documente oficiale.

Este 3pm. Ziua parca abia a inceput pentru Roxana. Iar dimineata o ia de la capat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Magda Munteanu